Anii ce urmeaza se anunta plini de noi provocari legislative, comerciale si operationale. Primele vizate sunt companiile din sistemul financiar – banci, investitori, asiguratori. Ulterior, prin conditionarea accesului la capital, acestea vor antrena, in cascada, intregul mediu de business, incepand cu companiile mari si mai apoi IMM. Presiunea legata de schimbarile climatice este in crestere, fapt ce determina autoritatile, finantatorii, clientii si publicul sa impuna managerilor si liderilor de business integrarea tematicilor ce tin de mediu, guvernanta si impact social in afacerile lor.
Valul schimbarii are puterea de scufunda afaceri, sau de a le purta catre noi orizonturi, iar investitii cu randamente de top pot ajunge active blocate. Diferenta o vor face managerii si liderii care vor sti sa isi analizeze afacerea, reevalueze riscurile si sa valorifice oportunitatile. Caci ce era pana acum optional, devine obligatoriu, ce era gratuit, va fi scump, ce nu este masurat, nu va putea fi administrat, iar cine nu are date despre propriul business sau portofoliu este in bataia vantului.
Pentru a facilita intelegerea contextului sustenabilitatii si tranzitia de la business as usual la sustainable business, am creat ESRS Practical Training Course și CSR Trends (for Business, for Finance), doua cursuri informative, teoretice si practice, venite in completarea cursului de raportare GRI Standards, destinate managerilor si liderilor din companii mari, mici si mijlocii, dar și managerilor si liderilor din sistemul financiar.
Cursurile se adreseaza:
→ managerilor cu responsabilitati de CSR / sustenabilitate
→ managerilor din sistemul financiar sau care prin natura pozitiei pe care o ocupa in companii sau institutii se afla in relatie cu entitati din sistemul financiar: investitori, actionari, banci, asiguratori, solicitanti sau beneficiari de fonduri
→ consultantilor de business specializati in strategie, servicii juridice, financiare sau de raportare nefinanciara
→ pasionatilor de sustenabilitate si celor interesati sa urmeze o cariera in domeniu
Pentru fiecare modul in parte poti programa o sesiune de grup cu echipa ta sau te poti inscrie individual pe lista de asteptare pentru urmatoarea sesiune open.